Ce se întâmplă cu Castelul Bánffy, unde are loc festivalul Electric Castle. Anunțul autorităților

Ce se întâmplă cu Castelul Bánffy, unde are loc festivalul Electric Castle. Anunțul autorităților
Publicat: 29/09/2017, 14:25

Investiția este finanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, cu o valoare totală de aproximativ 20 de milioane de lei, din care finanțarea nerambursabilă este de peste 19 milioane de lei.

Cu o durată de 42 de luni, proiectul presupune restaurarea obiectivului de patrimoniu, ceea ce va determina creșterea numărului de turiști în zonă și dezvoltarea economică locală.

Festivalul de muzică Electric Castle se desfășoară în fiecare an, din 2013, la castelul Bánffy, din satul Răscruci, comuna Bonțida. Numărul participanților la festival a crescut cu fiecare ediție, trecând de 100.000, în 2016.

Castelul din satul Răscruci, administrat de Consiliului Județean Cluj, face parte din ansamblul arhitectural Bánffy de la Bonțida. Monumentul a fost construit în stil neoclasic eclectic și este împrejmuit de un domeniu folosit în epocă drept reședință de vară a familiei Banffy. În prezent, castelul se poate vizita la cerere.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre programele operaționale implementate în România, cofinanțate din fondurile europene structurale și de investiții și gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), în calitate de Autoritate de Management.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Aceste mașini sunt confiscate! S-a decis eliminarea acestor abţibilduri de pe vehicule
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
ABBA, una dintre cele mai populare trupe muzicale din toate timpurile
×